Legenda lui Narcis

O legenda a vechilor greci arata ca narcisa ar fi
aparut la moartea lui Narcis, un tanar singuratic, caruia ii placea sa
se plimbe zile intregi
prin paduri si pe campii. Fiind si foarte frumos, se spune ca s-ar fi
indragostit de el multe nimfe, dar nici una din ele nu putea spera ca
dragostea ii va fi impartasita, pentru ca Narcis nici macar nu le
remarcase. Se spune chiar ca una dintre nimfe, pe nume Echo, a si murit
din dragoste, lasand in urma ei numai vocea; chiar si asa, ea il urma
pe Narcis peste tot si repeta toate cuvintele lui (astfel a aparut
ecoul). Zeita Nemesis (razbunarea), vazand cruda lui indiferenta in
fata dragostei nimfelor, a hotarat sa ii dea o pedeapsa exemplara: i-a
menit sa nu iubeasca pe nimeni niciodata, ci sa se indragosteasca de el
insusi si astfel sa isi gaseasca moartea. Nu peste mult, timp,
plimbandu-se prin padure si ajungand langa un lac, Narcis si-a zarit
propriul chip in oglinda apei. Vrand sa imbratiseze chipul deosebit de
frumos din apa, Narcis a cazut in adancuri si s-a inecat. nimfele au
venit sa il planga si l-au transformat intr-o floare galbena care sa le
aminteasca mereu de iubitul lor. Se zice ca de aceea narcisa isi tine
mereu capul in jos, pentru ca il imita pe Narcis care se admira in apa.

O alta varianta frumoasa a legendei este si cea din Alchimistul de Paulo Coelho :"PROLOG"

Alchimistul luă o carte pe care o adusese
cineva din caravană. Volumul nu avea copertă, dar el reuşi să-i identifice
autorul: Oscar Wilde. În timp ce răsfoia paginile, dădu peste o povestire depre
Narcis.

Alchimistul cunoştea legenda lui Narcis, un
tînăr frumos care se ducea zilnic să-şi contemple propria frumuseţe înntr-un
lac. Era atît de fascinat de sine, încît într-o bună zi a căzut în lac şi s-a
înecat. În locul acela a răsărit o floare căreia i s-a spus narcisă.

Dar nu aşa îşi încheia Oscar Wilde
povestirea.

El spunea că, atunci cînd a murit Narcis,
au venit Oreadele – zeiţe ale pădurii – şi au găsit lacul transformat, dintr-un
lac cu apă dulce, într-un ulcior cu lacrimi sărate.

-        De ce pîngi? au întrebat
Oreadele.

-        Îl plîng pe Narcis, a murmurat
lacul.

-        Ah, nu-i de mirare că plîngi
după Narcis, au continuat ele. În fond, deşi noi alergam mereu pe urmele lui
prin pădure, tu erai singurul care-i putea contempla frumuseţea de aproape.

-        Narcis era frumos?

-        Cine ar putea s-a ştie mai bine
ca tine? au răspuns, surprinse, Oreadele. De fapt, de pe malurile tale se
apleca el în fiecare zi.

Lacul a tăcut un
timp. În cele din urmă spuse:

-        Îl plîng pe Narcis, dar nu
mi-am dat niciodată seama că Narcis era frumos. Îl plîng pe Narcis pentru că
atunci cînd se apleca deasupra apelor mele puteam să văd, oglindită în adîncul
ochilor lui, propria-mi frumuseţe. 

“Ce
poveste frumoasă”, rosti Alchimistul."

 

 

De aici si termneul Narcisism  :  s.n. Admiraţie şi dragoste exagerată faţă de propria persoană fizică, care constituie adesea o stare patologică. – Din fr.narcissisme.

sursa