Se spune ca pe muntele Ceahlau ar fi trait cindva un neam de uriasi, popor de oameni grozav de inalti si de tari. Si-au adus cu dinsii niste vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, si-i pasunau toata vara pe plaiurile muntelui, pina da omatul. Atunci coborau oamenii cu vitele lor, catre apus si miaza-zi, spre Valea Jitanului, care de atunci si pina acum asa îi spune.
Dar într-o iarna, a dat în ei o molima de s-au prapadit batrini si tineri si bouri. Ar mai fi scapat doi, o fata si un baiat. Acestia, luind putinii bouri ce erau feriti de crunta boala, s-au urcat sus în plaiul muntelui. Si numai ce le-a trecut prin gind celor doi tineri: sa ridice acolo sus fiecare cite un turn, doar i-o vedea si oamenii dinspre soare rasare. Si asa au tot carat lespezi si stinci; baiatul a ridicat un turn mai mare si mai lat, iar fata unul mai mic, dupa puterile ei. Oamenii din vai priveau mirati cum se ridica zi de zi aceste piscuri prea marete. Numai ca în ziua în care îsi schimba codrul fata verde, ziua de Probajini, numai ce trasni în peretii muntelui, nori de zloata si de gheata s-au prabusit curmind orice viata pe tot cuprinsul muntelui. Si peste ceasuri, cind mindrul soare si vinturile limpezira haul, cu-n stinjen se saltase Ceahlaul...
Dupa ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale nemaivazind pe cei doi tineri uriasi si nici o miscare în munte, s-au urcat pe culme si i-au cautat. Într-un tirziu au dat de ei turtiti sub greutatea ghetii. Le-au zidit mormint de piatra, acolo unde-i aflara. În anul celalalt au venit iar oamenii, tot de Probajini, si au adus o toaca pe care au întepenit-o acolo sus, pe virful cel mai înalt. Si de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, poporul de prin vai si lunci, barbaþi, femei si copii, fac o slujba în sobor, cinstind mormintul acelor uriasi.
Si iaca asa, de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia. De sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde lumina-i fara spor, îi jgheabul ista fioros de-i spunem noi Jgheabul Uriesilor...
sursa: http://www.neamt.ro/Date_gen/Ceahlau/Leg_Toaca.html
Dar într-o iarna, a dat în ei o molima de s-au prapadit batrini si tineri si bouri. Ar mai fi scapat doi, o fata si un baiat. Acestia, luind putinii bouri ce erau feriti de crunta boala, s-au urcat sus în plaiul muntelui. Si numai ce le-a trecut prin gind celor doi tineri: sa ridice acolo sus fiecare cite un turn, doar i-o vedea si oamenii dinspre soare rasare. Si asa au tot carat lespezi si stinci; baiatul a ridicat un turn mai mare si mai lat, iar fata unul mai mic, dupa puterile ei. Oamenii din vai priveau mirati cum se ridica zi de zi aceste piscuri prea marete. Numai ca în ziua în care îsi schimba codrul fata verde, ziua de Probajini, numai ce trasni în peretii muntelui, nori de zloata si de gheata s-au prabusit curmind orice viata pe tot cuprinsul muntelui. Si peste ceasuri, cind mindrul soare si vinturile limpezira haul, cu-n stinjen se saltase Ceahlaul...
Dupa ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale nemaivazind pe cei doi tineri uriasi si nici o miscare în munte, s-au urcat pe culme si i-au cautat. Într-un tirziu au dat de ei turtiti sub greutatea ghetii. Le-au zidit mormint de piatra, acolo unde-i aflara. În anul celalalt au venit iar oamenii, tot de Probajini, si au adus o toaca pe care au întepenit-o acolo sus, pe virful cel mai înalt. Si de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, poporul de prin vai si lunci, barbaþi, femei si copii, fac o slujba în sobor, cinstind mormintul acelor uriasi.
Si iaca asa, de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia. De sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde lumina-i fara spor, îi jgheabul ista fioros de-i spunem noi Jgheabul Uriesilor...
sursa: http://www.neamt.ro/Date_gen/Ceahlau/Leg_Toaca.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu