\
Un american în vârstă de 19 ani, Lyle Bensley, a intrat prin efracţie în casa unor străini şi a atacat o femeie, muşcând-o şi lovind-o pe aceasta. Tânărul, prins ulterior de către poliţia din Texas, nu se afla sub influenţa drogurilor ci, pur şi simplu, susţinea că este un vampir, notează portalulgawker.com.
După ce s-a trezit în mijlocul nopţii atacată de cel ce pretindea că este un vampir, femeia a alergat în stradă, unde a reuşit să se adăpostească în maşina unui vecin. Atacatorul a alergat după ea pe stradă, însă nu a reuşit să o prindă. "Ne-a rugat să îl legăm deoarece nu doreşte să ne ucidă. Susţinea că îi este foame", a declarat ofiţerul Daniel Erickson, care s-a ocupat de încarcerarea lui Bensley.
Tânărul le-a declarat poliţiştilor că este "un vampir şi că se află în viaţă de peste 500 de ani". Paramedicii care l-au consultat pe Bensley spun că acesta nu se află sub influenţa drogurilor ci că, cel mai probabil, suferă de o boală psihică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu