luni, 23 aprilie 2012

Codex Gigas

Codex Gigas (cartea uriasa) este cel mai mare manuscris medieval din lume. A fost scris la inceputul secolului XIII de un calugar in manastirea Benedictine din Podlazice, Cehia de astazi. Este pastrata in Libraria Nationala a Suediei din Stockholm.
Cunoscuta si sub numele de “Biblia Diavolului” datorita ilustratiilor din manuscris in care este reprezentat diavolul, este considerata si cea de-a 8-a minune a lumii. Practic toate imaginile mai mult sau mai putin comerciale din ziua de astazi care reprezinta Diavolul au fost create dupa o imagine ce-l reprezenta in acest manuscris. Este cea mai veche imagine a infatisarii Diavolului care a fost descoperita pana acum.
Coperta codexului este realizata din lemn, acoperita cu piele si ornamente metalice. Nu degeaba poarta numele de “cartea uriasa”, are o dimensiune de 92 cm lungime si 50 cm. latime, cu o grosime de 22 cm. Codexul are o impresionanta greutate de 75 kilograme.
Istoria codexului

Codex GigasPentru scrierea acestei carti s-a presupus la inceput ca a fost nevoie de multe persoane. Insa, in urma analizelor grafologice, studiu sponsorizat de National Geographic s-a ajuns la concluzia ca “Biblia Diavolului” a fost scrisa de un singur om. Literele aveau de la inceputul cartii pana la sfarsit aceleasi forme, demonstrand ca a fost scrisa de o singura persoana.Continutul codexuluiManuscrisul contine: “Alfabet”, “Vechiul Testament”, “Iosephus Flavius”, “Isidorus”, “Medica”, “Noul Testament”, “Confesiuni”, “Havenly City”, “Diavolul”, “Invocari / incantatii”, “Cosmas”, “Nume” si “Calendar”.Codexul contine biblia, incepand cu Vechiul Testament, urmat de lucrari istorice ale lui Flavius Josephus ce a trait in primul secol al erei noastre.In manuscris mai exista si lucrari mai mici. Prima, inaintea imaginii cu “Orasul din ceruri” este descrisa pocainta lui pentru cele comise. A doua, dupa portretul Diavolului este o lucrare destinata exorcizarii de spirite malefice.Ultima lucrare se numeste “Calendarul” si contine o lista de sfinti precum si zilele cand sunt comemorati acestia.Portretul DiavoluluiPortretul Diavolului este cea mai faimoasa imagine din Codex Gigas si se afla la pagina 290. De la aceasta poza a primit renumele de “Biblia Diavolului”. Diavolul este infatisat singur, stand cu bratele in sus. Este desenat doar cu patru degete, cu ghiare si coarne.
Codexul a trecut prin multe dezastre, a fost salvat dintr-un incendiu de un calugar, insa din pricina greutatii sale, nu a putut fi coborat pe scari. Pentru a salva manuscrisul de la incendiu, calugarul l-a aruncat pe geam. Codexul nu a suferit deteriorari grave, dar cel putin a scapat incendiului.
Codexul a fost transportat de la manastirea Benedictine (Cehia) la Cistericans Sedlec. Intre anii 1477 si 1593 codexul a fost tinut in libraria manastirii din Broumov, iar apoi a fost dus la Praga, in 1594, unde a devenit parte din colectia lui Rudolf al doilea.
Codexul a fost transportat de la manastirea Benedictine (Cehia) la Cistericans Sedlec. Intre anii 1477 si 1593 codexul a fost tinut in libraria manastirii din Broumov, iar apoi a fost dus la Praga, in 1594, unde a devenit parte din colectia lui Rudolf al doilea.
La sfarsitul razboiului de 30 de ani, in 1648, intreaga colectie a fost furata de armata suedeza. Din anul 1649 pana in 2007, manuscrisul s-a pastrat in Libraria Roiala din Stockholm.
In 24 septembrie 2007, dupa 359 de ani, “Codex Gigas” a fost readus la Praga in cadrul unei expozitii.
Codex gigas a fost scrisa de un calugar condamnat pentru pacate grave. Calugarul trebuia zidit de viu, iar pentru a-si salva viata, acesta a jurat episcopului ca va crea cea mai frumoasa carte pe care a vazut-o lumea, care va contine Biblia dar si toate cunostiintele dobandite de om pana la acea vreme, toate intr-o singura noapte.
Legenda spune ca pentru a-si duce la indeplinire misiunea imposibila, calugarul si-ar fi vandut sufletul diavolului.
Autorul este posibil sa fi fost un anume Hermann, un calugar care a ales o viata solitara in urma incalcarii unei reguli a ordinului din care facea parte. Hermann a folosit un singur tip de cerneala.

Legenda este reala pana unde este mentionata durata finalizarii manuscrisului. Studiile au aratat ca o persoana putea sa scrie o asemenea carte in 20 – 30 de ani.
Calugarul a fost copist si grafician si a trait in manastirea din Podlazice, locas distrus in secolul al XV-lea, in timpul razboiului regilor.
In codex se gasesc manuale de botanica, intamplari istorice, leacuri pentru boli grave, lectii de spiritualitate, retete medicale pentru diverse afectiuni si incantatii. Codexul a fost supranumit “Biblia diavolului” deoarece este singura Biblie care include un portret imens al Satanei, jumatate om, jumatate bestie.

Capitolul “Isidorus” este destinat lui Isidore, ce a trait in secolul al VI-lea in Spania, urmat de o colectie de lucrari medicale. Codexul contine si Noul Testament. Ultima mare lucrare din acest codex este destinata “Cronicile Boemiei” de Cosmas de la Praga (1045 – 1125). Aceasta este prima istorie a Boemiei si reprezinta o lucrare importanta.
Scopul acestui portret a fost pentru a aminti cititorului de pacat si de Diavol. Pe pagina opusa, este desenat Raiul, scopul lor fiind de a arata avantajele unei vieti bune fara de pacat. Portrete reprezentand Diavolul au fost numeroase si erau un lucru comun in arta medievala, dar imaginea din Codex Gigas este unica in carti, infatisandu-l singur si fiindu-i dedicata o pagina intreaga.

Multi au sustinut ca este ceva necurat cu acest codex, deoarece pagina unde este desenat diavolul are o alta culoare fata de celelalte. Insa codexul a fost expus deschis chiar la celebrul desen al diavolului. Din acest motiv pagina unde este reprezentat diavolul este mai deteriorata.


iimmda NO Comment Stiu ;)


luni, 9 aprilie 2012

vampiri divini


Prima divinitate vampirică este  sumeriana Inanna, în forma ei asociată cu Lilith. După întoarcerea ei din captivitatea întunericului, a surorii sale întunecate Ereshkigal, Inanna revine renăscută, mai puternică, dar atitudinea ei devine câteodată asemănătoare cu a lui Lilith – o seducătoare, un fel de succubus – dar și dură, puternică, războinică, meritându-și completarea calității de zeiță a dragostei și a războiului.În zona feniciană și în Canaan apare Aisha Qandisha, zeiță vampir, conducătoare a jinn-ilor de tip succubus. Este asociată ca și Lilith cu zeița iubirii, de această dată fiind vorba de  zeița caananită Qadesha, divinitate a sexualității.Cea mai importantă și longevivă zeiță vampirică este indiana Kali. Aspectul său vampiric nu se manifestă împotriva oamenilor ci mai ales împotriva demonilor, căroră, în marile bătălii, le suge sângele.Kali este o divinitate complexă, caracterul său periculos nefiind obligatoriu malefic; ea sau ucide și oameni, și demoni ori zei – aceste atrocități reprezentând însă un vector al echilibrului universal. Chiar dacă nu atacă oamenii ca un vampir, zeiței îi place sângele omenesc… Kali este probabil zeița întunecată cu cei mai mulți adoratori, multe dintre culte practicând sacrificii umane sângeroase în onoarea zeiței. Britanicii, ocupanți ai Indiei, menționează cifre impresionante, asupra cărora nu numai eu am dubii, mai ales pentru secolul XIX – circa 30.000 de oameni jertfiți anual!Aztecii au avut o mistică bazată pe obiceiuri sangvinare. Sacrificii umane, divinități dornice de sânge. Coatlicue – era o zeiță vampirică aztecă, însoțitoare a zeiței haosului, Tlalteuctli. Era îmbrăcată cu o fustă din șerpi vii, iar la gât avea un colier făcut din inimi omenești și un craniu.ezcatlipoca, “Oglinda fumegândă”, zeitate importantă a panteonului aztec, este un vampir ce domnește asupra domeniului material. Este și un mare vrăjitor, își poate schimba înfățișarea, poate intra în mintea oamenilor pentru a le afla gândurile… Apare în fața oamenilor la răscruci și îi provoacă la rele… Dacă omul rezistă, zeul îl recompensează. Anual, în timpul celei de-a cincea luni a calendarului aztec, cel mai frumos tânăr al comunității interpretează rolul zeului ajuns pe pământ, săvârșește un ritual magic, iar în final este sacrificat în templul lui Tezcatlipoca… scoțându-i-se inima din piept în timp ce încă mai bate…Demonii vampiri – una dintre cele mai vechi forme ale SupranaturaluluiDe multe ori ipotezele contestă calitatea demonică a vampirilor. Și pe bună dreptate cred, fiindcă demonul are fie originea în altă lume, poate în altă dimensiune, spre deosebire de vampir; demonul este de obicei un căutător de suflete, din nou spre deosebire de tradiția vampirică; în fine, demonul are caracter cvasi-divin, sau este în siajul unei divinități, ceea ce nu se întâmplă cu vampirii. Dar, mitologia aduce în prim plan demoni cu caracter vampiric. Practic, demonii, ființe prezente în spiritualitatea colectivă înaintea zeilor, au întâietate și în privința istoriei vampirilor.Astfel, prima formă vampirică este Lilith, în variantele sumeriene Dimme, Lamashtu – ca demon puternic, distrugător – sau ca Ardat Lili, Li-La, Lilu – un demon complex, primul succubusÎn lucrarea “The Vampire Encyclopedia”, autorii propun tot Mesopotamia, de data aceasta Asiria și Chaldeea (Babilonul),  ca unul dintre posibilele locuri de origine a (legendei) vampirilor. Aici apar formele de tip demonic ekimmu și utukku.Cele mai întâlnite sunt însă variantele demonului vampir sau succubus Lillith care  apar în întreaga Lume veche.Astfel o întâlnim pe Gello, o variantă greacă a lui Lilith, un demon vampiric ce atacă în special copiii. Apare menționată în scrierile poetei Sapho dar și în scrierile homerice. Legenda spune că a fost o fecioară din Lesbos, care a trecut pe lumea cealaltă și a revenit ca demon vampir înaripat. Pentru a o învinge trebuie să o faci să-ți spună cele 12 nume sau, în altă variantă, să chemi în ajutor cei trei îngeri care apar și în legenda zoharică – Senoy, Sansenoy și Semnageloff – sau în formula bizantină creștină, sfinții Sines, Sinisius și Sinodorus.Larva sau Lemuria este o altă variantă a lui Lilith, de data aceasta romană. Atacau noaptea, cauzau vise erotice și sugeau sângele sau energia vitală. La Roma se celebra Festinul Lemuriei, pe 9, 11 și 13 Mai, vestale virgine oferind ofrande – culmea, nu de sânge – demonilor pentru a lăsa în pace familiile ce aduceau ofrande.Banshee este una dintre cele mai cunoscute entități supranaturale din lumea celtică, asemănătoare întrucâtva cu rusalcele noastre sau cu Drăgaica. Sunt zâne sau spirite care trăiesc pe lângă apă, au aspect de femeie foarte frumoasă, atrag bărbații tineri pentru a-i înrobi și ale lua esența vieții. O alt particularitate o reprezintă faptul că pot fi folosite în blesteme și sunt trimise împotriva dușmanilor – pe care nu se lasă până nu îl ucid, sugându-i sângele.Tot din lumea celtică vine Baobhan-sith (se citește Baa-van sit), mai precis în spectaculoasa Scoție, care se înfățișază oamenlor sub forma unei fete frumoase îmbrăcată în verde. Ultima mențiune o regăsim în secolul trecut și aparține lui Katharine Briggs, importantă cerecetătoare a folclorului din insulele britanice dar și aautoare a unei Enciclopedii a zânelor.Aswang, vampirul din Filipine, este ziua o femeie foarte frumoasă iar noaptea e adusă în casa victimei de păsările nopții.Alți vampiri demonici au legătură cu răzbunarea… În lumea veche europeană, zeița Hekate este stăpâna răzbunării dar și a magiei – ea folosește amândouă aceste aspecte pentru a da naștere unora dintre cele mai temute spirite vampirice – frumoasele Empuse.O idee asemănătoare o regăsim la Aoroi  (se citește Ou-roi), un fenomen straniu al unei făpturi eterice vampirice întâlinită atât la greci cât și la celții irlandezi. La celți este un fel de zână răzbunătoare, iar la greci este o fantomă, deasemenea născută din dorința răzbunării.Spiritele vampirice din India, Bhuta apar în urma unei morți violente. În general sunt spirite răzbunătoare, pentru a le îndepărta fiind necesare sacrificii sau ritualuri de împăcare, atât unele cât și celelalte desfășurându-se în temple speciale numite Bhutastan.Bushyasta este unul dintre cei mai vechi vampiri energetici, prezent în folclorul persan din perioada zoroastriană.Lumea arabă este bântuită de multe entități vampirice. Dintre acestea Ghoul-ul este probabil cel mai cunoscut și are probabil o proveniență mult mai veche. Apare de multe ori sub forma unui  copil și se teme de zgomotele puternice.Altă entitate este Algul un tip de vampir din lumea arabă sau un jinn (demon) care suge sânge. El are o variantă ebraică, Aluga, dar și o formulă feminină, Amine, un algul feminin întâlnit în 1001 de Nopți.Revenind în Europa, chiar în țara noastră găsim Zburătorul, un incubus autohton, venind probabil din tradiția dacă a solomonarilor, bâtuie femeile dar mai ales se răzbună pe femeile ce l-au refuzat în timpul vieții…Alp este un spirit vampiric din legendele germane care apărea sub formă de bărbat, dar chiar și de animal de casă. Despre multele forme ale lui Alp, dar și despe prezența sa în folclorul teutonico-german vorbește Jacob Grimm în lucrarea sa de căpătâi “Mitologia Teutonică”.Vorbind de formele în care se înfățișază vampirii, acestea sunt extrem de variate. Astfel, în multe culturi, vampirii au înfățișare doar parțial umană. In China, există kuang-shi, care sunt acopriți cu o blană… verzuie. Africanul adze apare ca un gnom cocoșat. În Malayesia, Bajang iau forma dihorilor. Desigur, în literatură, vampirismul îl regăsim la chiar și la plante, insecte – dar și la obiecte: case, mașini, mobilier… Asanbosam – vampir din Ghana, locuiește în mijlocul pădurii și are colții din fier…

SURSA




Postări populare